Programul sfintelor slujbe în prima săptămână a Postului Mare 2015

LUNI, MARȚI și JOI 6-30 Rugăciunile dimineții, Ceasurile III,VI și IX 16– 00 Pavecernița cea mare , Canonul Sf.Andrei Criteanul. 00-00 Miezonoptica, Utrenia, ceasul I MIERCURI 6-30 Rugăciunile dimineții, Ceasurile III,VI și IX , Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite 16-00 Pavecernița cea mare , Canonul Sf.Andrei Criteanul. 00- 00 Miezonoptica, Utrenia, ceasul I VINERI 6-30 Rugăciunile dimineții, Ceasurile III,VI și IX , Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite SÂMBĂTĂ 07-00 –…

Read More

Cete de colindători la mănăstire

,, Să simțim că suntem vii,că vrem să trăim frumos,că iubirea nu s-a stins în noi; să conștientizăm că Dumnezeu ne este în preajmă, ne iubește, ne susține, ne îndeamnă” (pr. Octavian Moșin) și se naște astăzi pentru noi a fost și indemnul preacuviosului Stareț al Sfintei Mănăstiri Saharna, Arhimandritul Adrian Baciu cu obștea monahală în ziua frumoasă și binecuvintată de 7 ianuarie, Nașterea Pruncului Iisus-Mântuitorul lumii. În această zi…

Read More

Am venit să vă vestim…

Câteodată avem impresia că pentru a fi împliniți trebuie să fii cel mai bogat om,dar sufletul duce lipsă de ceva. Acel ceva,este dragostea care ne umple inimile și sufletele. Ca să primești, trebuie întâi să dăruiești și iubind dăruindu-te vei trăi veșnic. Cu ocazia frumoasei sărbători și luminosului praznic ,,Nașterea Domnului”, câțiva elevi din clasele Gimnaziului Saharna-Nouă alături de preotul paroh Ieromonahul Vartolomeu Murea și profesorul de religie Ieromonahul Vasilisc…

Read More

,,Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia Cerurilor” (Matei 18, 3)

Colindăm, colindăm iarna pe la oameni dragi și buni – așa au cântat cu vocea lor dulce copilașii de la grădinița Ghiocel din satul Saharna Nouă într-o zi minunata și frumoasa cu adevarat de iarna, cu zăpadă și ger, unde în jurul bradului s-au adunat și i-au încântat pe cei maturi cu poezii ,cântece și colinde. Pe lângă părinții, la matineu,au fost și oaspeți de onoare – primarul satului Dna…

Read More

Colindul, este un dar de împărtașire a bucuriei Nașterii Domnului

Nașterea Domnului, mai mult decât orice sărbătoare, este sărbătoarea iubirii, deoarece Dumnezeu Creatorul atât de mult și-a iubit opera Sa încât a trimis pe Fiul Său în lume ca prin nașterea Sa, să ne mântuiască de păcat. Cu ocazia acestei sărbatori , Direcția de Învățământ,Tineret și Sport din or. Rezina , deja de câțiva ani organizează Festivalul raional al datinilor și tradițiilor, obiceiurilor de iarnă ,,Să trăiți, să-nfloriți!’’, pentru promovarea…

Read More

Gînduri despre parteneriatul dintre Şcoală şi Biserică

„A avea credinţă înseamnă să crezi ce nu vezi, iar răsplata pentru această credinţă va fi să vezi ceea ce crezi.” (Fericitul Augustin) Spun aceste gînduri despre parteneriatul dintre Şcoală şi Biserică, care este foarte important şi în urma căruia au de cîştigat copiii, care sunt viitorul nostru, care vor fi fiii Bisericii, fiii ţării noastre şi profesorii de mîine, pe care cum îi vom forma aşa îi vom avea,…

Read More

Mănăstirea Saharna a găzduit conferința cu tema „Școala și Biserica: parteneriat în educație”

Duminică, 14 decembrie 2014, cu binecuvântarea PCuv. Părinte Stareț arhimandritul Adrian (Baciu), Mănăstirea Saharna a găzduit conferința cu tema „Școala și Biserica: parteneriat în educație”, la care au participat profesorii de religie din raionul Rezina. Invitatul special al conferinței a fost dna Carolina Cojocaru, șefa catedrei raionale pentru disciplina Religie. Organizatorul conferinței a fost ieromonahul Vasilisc Donica, cleric al Mănăstirii Saharna și profesor de religie la gimnaziul satului Saharna Nouă.…

Read More

Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Sarbatoare mare astazi, iubitii mei, sarbatoare mariana; adica o sarbatoare in cinstea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care potrivit credintei noastre cuvine-se sa fie cinstita. Si este cinstita Preasfanta noastra. Pentru ca nu este doar o femeie, doar o sfanta; este mai presus de profeti, de patriarhi, de apostoli, de cinstitul Inaintemergator, de ingeri si de arhangheli, mai presus de orice creatura rationala. Dupa Hristos, dupa Sfanta Treime, vine Preasfanta Nascatoare…

Read More