Mesaj Pascal a Preacuiosului Părinte Arhimandrit Adrian Baciu, starețul Sfintei Mănăstiri Saharna.

„Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută; că S-a sculat Hristos, Bucuria cea veşnică.” Stimați enoriași, iubiți frați și surori, multașteptații pelerini! HRISTOS A ÎNVIAT ! Sărbătoarea Paştilor ne oferă posibilitatea să ne îndreptăm privirile spre cel Frânt şi Înviat, care a deschis Cerul pentru noi. Fiind recunoscători și îndatorați pentru acest dar prețios, vă îndemn…

Read More

La ce îți folosește să iubești pe cei ce te iubesc?

Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă! Îți simți de lacrimi calde ochii uzi Și-n suflet parcă Serafimii-ți cântă De câte ori creștine o auzi… În ajunul mărețului Praznic al Praznicelor, cu binecuvântarea și sprijinul preacuviosului părinte Arhim.Adrian Baciu, starețul Sfintei Mănăstiri Saharna, un grup de elevi din IP Gimnaziul Saharna Nouă, însoțiți de ierom. Vasilisc Donica profesor de religie și profesorul de ed.muzicală Chiosa Veaceslav, precum și Peru Tamara director,…

Read More

“Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”

În Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor, după obiceiul Sfintei Mănăstiri, stareţul a săvârșit Cinul spălării picioarelor a celor doisprezece din vieţuitorii mănăstirii. Acest ritual se face în amintirea spălării picioarelor Apostolilor de către Hristos, înainte de Cina cea de Taină. Rânduiala cere ca cel mai mare să spele picioarele celor mai mici, aşa cum a făcut Mântuitorul. Domnul nostru Iisus Hristos a rânduit spălarea picioarelor şi a dat…

Read More

Șirul activităților din cadrul Săptămînii Tineretului Ortodox pentru elevii din IP Gimnaziul Saharna Nouă a culminat cu Sărbătoarea Floriilor.

În această zi câțiva elevii  îmbrăcați în straie naționale, cinstind tradițiile populare și cele creștine, cu ramuri de salcie au asistat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată la Sfânta Mănăstire Saharna, vestind bucuria mărețului Praznic al Întrării în Ierusalim a Mîntuitorului Hristos. Preacuviosul părintele stareț, arhimandritul Adrian (Baciu) ,în predica de sărbătoare, a menționat prezența tinerilor și a îndemnat poporul să păstreze tradițiile neamului la fel ca ei,  mulțumind dascălilor…

Read More

Săptămâna Tineretului ortodox continuă pentru elevii din IP Gimnaziul Saharna Nouă.

La data de 23 aprilie 2016, un grup de elevi au mers în pelerinaj la mai multe mănăstiri din centru țării însoțiți de profesorul de religie Ierom. Vasilisc Donica.  Elevii au putut să se îmbogăţească sufleteşte, să se întâlnească cu Dumnezeu, să cunoască mai profund istoria și cultura neamului. Pelerinajul a fost mai mult decât o călătorie sau o excursie, deoarece mergând în pelerinaj ei au rostit rugăciuni smerite, au…

Read More

Pomul se cunoaște după roade și omul bun, după fapte.

În cadrul Săptămînii Tineretului Ortodox, elevii IP Gimnaziul Saharna Nouă, îndrumați și călăuziti de profesorul de religie Ieromonahul Vasilisc Donica, au desfășurat la data de 22 aprilie 2016, de Ziua Internațională a Pământului, o activitate de solubrizare în cimitirul din satul Saharna Nouă.   Tinerii voluntari, au aplicat în practică competențele acumulate la orele de religie, demonstrând încă o dată dragostea față de aproapele și față de întreaga Creație Divină,…

Read More

Passia. Acatistul Patimilor săvârșit la Sfânta Mănăstire.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta! Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne! A devenit deja o tradiție ca în postul cel mare, în fiecare duminică până la Florii, după rânduiala Utreniei, la mănăstire sa fie săvârșită rânduiala Passiei ( Acatistul Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos ) . Passia ( lat. «passio» – suferință ) este o rânduială deosebită în biserica ortodoxă, textul fiind alcătuit de către…

Read More